Articolul 6

Art. 6. – (1) Certificatul de urbanism este actul de informare prin care autorităţile prevăzute la art. 4 şi la art. 43 lit. a): a) fac cunoscute solicitantului informaţiile privind regimul juridic, economic şi tehnic al terenurilor şi construcţiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice şi ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz,… Read more →

Articolul 5.1

Art. 5.1 – (1) În vederea asigurării nivelului de competență tehnică necesar pentru emiterea în condițiile legii a certificatelor de urbanism și autorizațiilor de construire, autoritățile administrației publice competente iau măsurile organizatorice necesare pentru constituirea în cadrul aparatului de specialitate al consiliului județean/al primarului/primarului general al municipiului București și pentru funcționarea potrivit prevederilor legale aplicabile a structurii de specialitate în domeniul… Read more →

Articolul 5

Art. 5. – (1) Avizele şi acordurile stabilite prin certificatul de urbanism se solicită de către investitor / beneficiar şi se obţin de la autorităţile competente în domeniu înaintea depunerii documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii la autorităţile administraţiei publice competente pentru: a) asigurarea şi racordarea / branşarea la infrastructura edilitară, în condiţiile impuse de caracteristicile şi amplasamentul reţelelor de distribuţie / transport energetic… Read more →

Articolul 4

Art. 4. – Autorizaţiile de construire se emit de preşedinţii consiliilor judeţene, de primarul general al municipiului Bucureşti, de primarii municipiilor,sectoarelor municipiului Bucureşti, ai oraşelor şi comunelor pentru executarea lucrărilor definite la art. 3, după cum urmează: a) de preşedinţii consiliilor judeţene, cu avizul primarilor, pentru lucrările care se execută: 1. pe terenuri care depăşesc limita unei unităţi administrativ-teritoriale; 2. în intravilanul şi… Read more →

Articolul 3

Art. 3. – (1) Construcţiile civile, industriale, agricole, cele pentru susţinerea instalaţiilor şi utilajelor tehnologice, pentru infrastructură de orice fel sau de oricare altă natură se pot realiza numai cu respectarea autorizaţiei de construire, precum şi a reglementărilor privind proiectarea şi executarea construcţiilor, pentru: a) lucrări de construire, reconstruire, consolidare, modificare, extindere, reabilitare, schimbare de destinaţie sau de reparare a construcţiilor de orice fel, precum şi… Read more →

Articolul 2

Art. 2. – (1) Autorizaţia de construire constituie actul final de autoritate al administraţiei publice locale pe baza căruia este permisă executarea lucrărilor de construcţii corespunzător măsurilor prevăzute de lege referitoare la amplasarea, conceperea, realizarea, exploatarea şi postutilizarea construcţiilor. (2) Autorizaţia de construire se emite în baza documentaţiei pentru autorizarea executării lucrărilor de construcţii, elaborată în condiţiile prezentei legi, în… Read more →

Articolul 1

Art. 1. – (1) Executarea lucrărilor de construcţii este permisă numai pe baza unei autorizaţii de construire sau de desfiinţare, emisă în condiţiile prezentei legi, la solicitarea titularului unui drept real asupra unui imobil – teren şi / sau construcţii – identificat prin număr cadastral, în cazul în care legea nu dispune altfel. (1.1) Pentru realizarea lucrărilor de construcții și/sau deviere care privesc exclusiv… Read more →

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii

Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii Emisa de Parlamentul Romaniei la data de 29 iulie 1991 modificată şi completată prin Legea 193/2019 si Legea 7/2020. În vigoare de la 07 august 1991 Formă aplicabilă de la 13 octombrie 2004 Consolidarea din data de 29 decembrie 2017 are la bază republicarea din Monitorul Oficial, Partea I nr. 933 din 13 octombrie… Read more →

Ordinul nr. 1738/2015 privind aprobarea termenelor pentru soluționarea cererilor de catre ANCPI

Ordinul nr. 1738/2015 privind aprobarea termenelor pentru soluționarea cererilor care au ca obiect furnizarea serviciilor de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară și unitățile sale subordonate Text publicat în M.Of. al României. În vigoare de la 01 ianuarie 2016 Având în vedere prevederile art. 1 alin. (5) din Ordinul viceprim-ministrului, ministrul administrației și internelor, nr. 39/2009 privind aprobarea tarifelor… Read more →

Anexe la Ordinul 39/2009 privind aprobarea tarifelor ANCPI

Anexa nr. 1 – LISTA cuprinzând tarifele pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi de unităţile sale subordonate .pdf   Anexa nr. 2 – Taxa de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei .pdf   Anexele 1 si 2 – Ordinul 39/2009 actualizat – privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de A.N.C.P.I.… Read more →

Articolul 7

Art. 7. – (1) La data intrării în vigoare a prezentului ordin se abrogă Ordinul ministrului internelor şi reformei administrative nr. 371/2007 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate, publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 7 din 4 ianuarie 2008, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Abrogat prin litera… Read more →

Articolul 6

Art. 6. – Prezentul ordin se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I, şi intră în vigoare la data publicării   Articolul 6 – Ordinul 39/2009 actualizat – privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de A.N.C.P.I. şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei Read more →

Articolul 5

Art. 5. – Anexele nr. 1 şi 2 fac parte integrantă din prezentul ordin.   Articolul 5 – Ordinul 39/2009 actualizat – privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de A.N.C.P.I. şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei Read more →

Articolul 4

Art. 4. – Se aprobă nivelul taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei, prevăzută în anexa nr. 2.   Articolul 4 – Ordinul 39/2009 actualizat – privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de A.N.C.P.I. şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile… Read more →

Articolul 3

Art. 3. – (1) Sunt scutite de la plata tarifelor serviciile prevăzute la nr. crt. 2.1 din anexa nr. 1, în cazul primei înregistrări în cadastru şi cartea funciară a terenurilor agricole situate în extravilanul localităţilor, dobândite prin titlurile de proprietate emise în baza Legii fondului funciar nr. 18/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, şi a Legii nr. 1/2000 pentru reconstituirea dreptului… Read more →

Articolul 2

Art. 2. – (1) Tarifele prevăzute în anexa nr. 1 se achită de către solicitant sau de către orice altă persoană interesată, dacă părţile convin astfel. (2) Tarifele prevăzute în anexa nr. 1 se încasează anticipat înregistrării cererilor pentru furnizarea serviciilor solicitate. (3) Neplata tarifului corespunzător serviciilor solicitate, în termenul legal, sau plata parţială a acestuia atrage respingerea cererii. (4) Tarifele… Read more →

Articolul 1

Art. 1. – (1) Se aprobă tarifele pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi de unităţile sale subordonate, prevăzute în anexa nr. 1. (2) Persoanele fizice şi juridice care solicită prestarea serviciilor prevăzute de prezentul ordin au obligaţia de plată a tarifelor, cu excepţia situaţiilor în care prin lege se prevede în mod expres exceptarea de la… Read more →

Ordinul 39/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de ANCPI

Ordinul 39/2009 emis de Ministerul Administraţiei şi Internelor în 06/04/2009 privind aprobarea tarifelor pentru serviciile furnizate de Agenţia Naţională de Cadastru şi Publicitate Imobiliară şi unităţile sale subordonate şi a taxei de autorizare pentru persoanele care realizează lucrări de specialitate din domeniile cadastrului, geodeziei şi cartografiei *Versiune actualizata la data de 10/05/2011 Ordinul include modificările din următoarele acte: – Ordinul nr. 81/2010 publicat în Monitorul… Read more →

Anexe la Specificatii tehnice (ODG 1427/2017) actualizate

Anexe la Specificatii tehnice Anexa nr. 1 – Date generale; .pdf  .doc Anexa nr. 2 – Registrul cadastral al imobilelor: pentru imobil  .pdf  .doc pentru UI .pdf  .doc Foaia Colectiva .pdf  .doc Anexa nr. 3 – Opisul alfabetic al titularilor drepturilor reale de proprietate, al posesorilor si al altor detinatori; .pdf  .doc Anexa nr. 4 – Fisa de date a imobilului; .pdf  .doc… Read more →

3.9 Încheierea lucrărilor tehnice de cadastru

3.9 Încheierea lucrărilor tehnice de cadastru De la data deschiderii cărţilor funciare din oficiu, registrele de transcripţiuni şi inscripţiuni, cărţile funciare şi orice alte evidenţe de cadastru şi publicitate imobiliară se înlocuiesc, pentru sectoarele cadastrale respective, cu planul cadastral şi noile cărţi funciare. Vechile evidenţe se păstrează în arhiva biroului teritorial şi pot fi consultate pentru istoric. Identificarea şi numerotarea imobilelor cuprinse… Read more →