Art. 156. –
(1) Dreptul de administrare, dreptul de concesiune și dreptul real de folosință gratuită se intabulează în partea a II-a a cărții funciare a terenului, în baza actului juridic în temeiul căruia s-au constituit sau transmis aceste drepturi reale corespunzătoare dreptului de proprietate publică. La soluționarea cererii având ca obiect intabularea dreptului de concesiune constituit asupra imobilelor din domeniul public sau privat al statului sau al unității administrativ-teritoriale se vor avea în vedere dispozițiile art. 305 și 362 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, prin raportare la art. 30 alin. (2) din Lege.
(2) În cazul în care dreptul real corespunzător proprietăţii publice priveşte o parte dintr-un imobil, se întocmeşte documentaţia cadastrală care va conţine piesele prevăzute la art. 89 din prezentul regulament.
(3) În cartea funciară a construcţiei asupra căreia s-a constituit dreptul de concesiune, de administrare sau de folosinţă se descrie construcţia în partea I, iar în partea a II-a se înscrie dreptul de proprietate asupra construcţiei respective.
(4) În cărțile funciare în care se înscriu drepturile statului și ale unităților administrativ-teritoriale asupra bunurilor aparținând domeniului public sau privat al acestora se va indica în mod obligatoriu apartenența bunului la domeniul privat ori, după caz, la domeniul public al statului sau al unității administrativ- teritoriale. Trecerea bunului dintr-un domeniu în altul, în condițiile legii, nu modifică felul înscrierii din cartea funciară, efectuându- se doar o mențiune privind schimbarea domenialității concomitent cu modificarea corespunzătoare a înscrierii inițiale.
Articolul a fost modificat prin ODG 3442/2019.