Articolul 311

Art. 311. –

(1) În regiunile de carte funciară în care au fost aplicate prevederile Decretului-lege nr. 115/1938, pentru unificarea dispoziţiilor privitoare la cărţile funciare, în cazul în care proprietarii înscrişi în cărţile funciare nu sunt identificaţi cu ocazia realizării interviurilor la teren, dar există posesori, în fişele de date ale imobilelor şi în documentele tehnice se înscriu posesorii.
(2) În aplicarea prevederilor alin. (1) în cărţile funciare deschise din oficiu, se vor prelua proprietarii din vechile cărţi funciare, conform înscrierilor din aceste cărţi şi se va nota posesia de fapt în favoarea posesorilor publicaţi şi necontestaţi ori cu privire la care contestaţiile au fost respinse.
01/01/2016 – alineatul a fost introdus prin Anexă din 26/11/2015.
(3) În situaţia în care configuraţia imobilelor stabilite conform identificării în teren şi măsurătorilor efectuate nu corespunde cu situaţia tehnică a imobilelor din vechile cărţi funciare, nefiind astfel posibilă preluarea proprietarilor din aceste cărţi, în noile cărţi funciare se vor nota posesorii.
01/01/2016 – alineatul a fost introdus prin Anexă din 26/11/2015.
26/01/2017 – alineatul a fost modificat prin Ordin 1608/2016
(4) În situaţia în care, ca urmare a identificării geometriei imobilului determinate conform înregistrării sistematice cu numerele topografice din cărţile funciare vechi, se constată faptul că deţinătorul identificat la teren are acte doveditoare ale dreptului de proprietate numai cu privire la anumite numere topografice şi care compun parţial geometria imobilului, dreptul de proprietate al acestuia va fi înscris numai cu privire la suprafaţa pentru care există acte juridice, iar pentru diferenţa de suprafaţă se va nota posesia în favoarea titularului dreptului de proprietate, în aceeaşi carte funciară.
26/01/2017 – alineatul a fost introdus prin Ordin 1608/2016.
(5) Prevederile alin. (4) se aplică imobilelor împrejmuite din intravilan.
26/01/2017 – alineatul a fost introdus prin Ordin 1608/2016.

Articolul 311 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.