Post navigation

Art. 8

Art. 8. –

(1) Intabularea se efectuează în baza înscrisurilor prevăzute de Legea nr. 7/1996, art. 888 din Codul civil precum și a altor înscrisuri prevăzute expres de lege.
(2) În cazul în care, consecutiv emiterii certificatului de moștenitor se încheie și un act de partaj voluntar, înscrierea în cartea funciară se poate face ulterior, în baza documentației cadastrale, cu excepția cazului în care imobilul/imobilele din masa partajabilă se dezlipește/dezlipesc.
(3) În cazul în care partajul voluntar se încheie în baza certificatului de sarcini, fără dezlipirea imobilului/imobilelor din masa partajabilă, prima înregistrare în cartea funciară se efectuează în baza documentației cadastrale, întocmită ulterior actului de partaj; în cazul în care imobilul/imobilele din masa partajabilă se dezlipește/dezlipesc, pentru acesta/acestea, actul de partaj se va putea încheia numai în baza extrasului de carte funciară pentru autentificare și a documentației cadastrale de dezlipire.
(4) În cazul în care unul din coproprietari declară că nu deține originalul și solicită eliberarea unei copii a titlului de proprietate pentru înscrierea în cartea funciară în condițiile art. 28^1 din Legea nr. 7/1996, oficiul teritorial va permite accesul persoanei fizice/juridice autorizate în vederea certificării unei copii de pe cotorul titlului de proprietate.
(5) În baza cererii formulate de proprietar/coproprietar/succesorii acestora/alte persoane care justifică un drept sau un interes legitim, oficiul teritorial va permite accesul notarului public în vederea legalizării copiei de pe cotorul titlului.
(6) Intabularea dreptului de proprietate se efectuează în baza ofertei de donație și acceptarea acesteia încheiate, în toate cazurile, în formă autentică notarială și a dovezii comunicării acceptării conform art.1013 din Codul Civil.

Articolul 8 – ODG 600/2023 – Regulamentul de receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara 

Post navigation

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.