Orice litigiu în legătură cu aplicarea prevederilor prezentei legi se soluționează de către instanțele judecătorești. Read more →
Etichetă: lege
Articolul 17
Prin familie, în sensul prezentei legi, se înțelege soțul, soția, copiii și părinții soților, care locuiesc și gospodăresc împreună. Read more →
Articolul 9
Depozitele special constituite pe seama consiliilor locale se alimentează din următoarele surse: a) sumele aprobate anual în bugetele locale, destinate realizării locuințelor; b) încasările realizate din vânzarea locuințelor și a spațiilor cu altă destinație din clădirile de locuit, cu excepția celor care se fac venituri la bugetele locale, potrivit prevederilor legale în vigoare, precum și sumele încasate potrivit prevederilor art. 7; c) alocațiile din… Read more →
Articolul 1
Prezenta lege reglementează aspectele sociale, economice, tehnice și juridice ale construcției și folosinței locuințelor. Read more →
Articolul 31
Expropriatorul poate folosi orice documentație tehnică sau de evaluare realizată ori aflată în curs de realizare anterior intrării în vigoare a prezentei legi. (la 20-11-2011, Art. 31 a fost modificat de pct. 12 al art. unic din LEGEA nr. 205 din 7 noiembrie 2011 publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 813 din 17 noiembrie 2011. ) Read more →
Legea 17/2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan
LEGEA nr. 17 din 7 martie 2014 privind unele măsuri de reglementare a vânzării-cumpărării terenurilor agricole situate în extravilan şi de modificare a Legii nr. 268/2001 privind privatizarea societăţilor comerciale ce deţin în administrare terenuri proprietate publică şi privată a statului cu destinaţie agricolă şi înfiinţarea Agenţiei Domeniilor Statului Publicata în MONITORUL OFICIAL nr. 178 din 12 martie 2014. Parlamentul României adoptă… Read more →
Articolul 111.4
Art. 111.4 – Obligațiile bugetare restante stabilite prin certificate de obligații bugetare, cu excepția impozitelor și contribuțiilor cu reținere la sursă, inclusiv accesoriile acestora, se anulează la data intrării în vigoare a prezentei legi. (la 29-08-2004, Art. 111.4 a fost introdus de pct. 109 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr.… Read more →
Articolul 111.1
Art. 111.1 – Administrația Națională «Apele Române» se va reorganiza ca instituție publică în termen de 90 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi. (la 29-08-2004, Art. 111.1 a fost introdus de pct. 109 al art. I din LEGEA nr. 310 din 28 iunie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 584 din 30 iunie 2004. ) Articolul… Read more →
Articolul 106
Art. 106 – Infracțiunile prevăzute de prezenta lege se constată de către organele abilitate, precum și de către personalul prevăzut la art. 90, care înaintează actul de constatare la organul local de cercetare penală. Articolul 106 – Legea apelor nr. 107/1996 actualizata Read more →
Articolul 5.1
Art 5.1 – (1) La nivelul fiecărui bazin hidrografic se va stabili un registru al zonelor protejate, care va include toate corpurile de apă folosite pentru prelevare în scopul potabilizării, precum și celelalte zone protejate cuprinse în anexa nr. 1.2. (2) Registrul zonelor protejate va fi realizat și reactualizat prin grija Administrației Naționale «Apele Române». (3) La nivelul fiecărui district de bazin hidrografic se… Read more →
Articolul 115
Art. 115 – În măsura în care prezenta lege nu dispune altfel, contravențiilor prevăzute la art. 111 li se aplică dispozițiile Legii nr. 32/1968 *) privind constatarea și sancționarea contravențiilor, cu modificările ulterioare. Notă *) Legea nr. 32/1968 privind constatarea și sancționarea contravențiilor a fost abrogată de art. 51 din ORDONANȚA nr. 2 din 12 iulie 2001, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 410 din… Read more →
Articolul 98
Art. 98 – Intravilanul localităților este cel existent la data de 1 ianuarie 1990, evidențiat în cadastrul funciar; el poate fi modificat numai în condițiile legii. Art. 98 – Legea fondului funciar 18/1991 actualizata Read more →
Articolul 90
Art. 90 – Folosirea temporară sau definitivă a terenurilor agricole în alte scopuri decât pentru obținerea producției agricole se face numai în condițiile prevăzute de prezenta lege. Articolul 90 din Capitolul VII a fost modificat de Punctul 4, Articolul I din LEGEA nr. 186 din 24 iulie 2017, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 598 din 25 iulie 2017. Art. 90 –… Read more →
Articolul 76
Art. 76 – (1) Toți deținătorii de terenuri atribuite în folosință în condițiile prezentei legi, care nu își îndeplinesc obligațiile prevăzute la art. 74, vor fi somați în condițiile art. 75 alin. (1). (2) Cei care nu dau curs somației pierd dreptul de folosință asupra terenului la sfârșitul anului în curs. Notă **) Prevederile alin. (3) al art. 76 au fost abrogate implicit prin… Read more →
Articolul 58
Art. 58 – Instanța soluționează cauza potrivit regulilor prevăzute în Codul de procedura civilă și în Legea nr. 92/1992*) pentru organizarea judecătorească. Pe baza hotărârii judecătorești definitive, comisia județeană, care a emis titlul de proprietate, îl va modifica, îl va înlocui sau îl va desființa. Notă *) Legea nr. 92/1992 a fost republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 259 din… Read more →
Articolul 7
Art. 7 – Fondul funciar şi, în mod corespunzător, dreptul de proprietate şi celelalte drepturi reale trebuie înregistrate în documentele de evidenţă funciară şi de publicitate imobiliară prevăzute de lege. Art. 7 – Legea fondului funciar 18/1991 actualizata Read more →
Articolul 14
Art. 14. – Nu pot face obiectul concesiunii terenurile libere de construcții aflate în administrarea consiliilor locale care constituie obiectul cererilor de reconstituire a dreptului de proprietate al foștilor proprietari formulate în termenul prevăzut de Legea nr. 10/2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945-22 decembrie 1989, republicată, cu modificările și completările… Read more →
Articolul 53
Art. 53 – Remunerarea membrilor comisiei de autorizare se va face potrivit legii. Articolul 53 – ODG 107/2010 actualizat REGULAMENT privind autorizarea si recunoasterea autorizarii persoanelor fizice si juridice în vederea realizarii si verificarii lucrarilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei si cartografiei pe teritoriul României Read more →
Articolul 51
Art. 51 – Împotriva ordinului sau a deciziei de sancţionare partea nemulţumită poate face contestaţie în termen de 30 de zile de la comunicare, la instanţa de contencios administrativ competentă, potrivit legii. Articolul 51 – ODG 107/2010 actualizat REGULAMENT privind autorizarea si recunoasterea autorizarii persoanelor fizice si juridice în vederea realizarii si verificarii lucrarilor de specialitate în domeniul cadastrului, geodeziei… Read more →
Articolul 24
Art. 24 – Articol modificat si completat prin Ordinul 1607/2018 in vigoare din 06.12.2018. (1) Persoanele fizice autorizate au următoarele obligaţii: a) să respecte standardele, metodologiile, normele, regulamentele şi instrucţiunile elaborate de ANCPI, precum şi celelalte dispoziţii legale în vigoare; b) să încheie convenţie cu beneficiarul pentru executarea lucrărilor de specialitate, conform prevederilor legale în vigoare; c) să întocmească şi… Read more →