Articolul 54

Art. 54. –

01/01/2016 – Art. 54. – a fost modificat prin Anexă din 26/11/2015
(1) Încheierea pronunţată de registrator are acelaşi număr cu cel al cererii de înregistrare şi cuprinde obligatoriu elementele prevăzute de art. 29 alin. (3) din Legea nr. 7/1996, republicată.
(2) Alături de menţiunile prevăzute la alin. (1) încheierea mai cuprinde:
a) denumirea oficiului şi a biroului teritorial;
b) numărul şi data înregistrării;
c) numele şi prenumele registratorului şi al asistentului registrator;
d) numele şi prenumele sau denumirea petentului, după caz;
e) obiectul cererii;
f) înscrisul pe care se întemeiază cererea;
g) tariful achitat;
h) motivarea în drept a soluţiei de admitere, respectiv motivarea în drept şi în fapt a soluţiei de respingere;
i) unitatea administrativ-teritorială în care este situat imobilul identificat prin numărul cadastral sau topografic şi numărul cărţii funciare;
j) numărul de ordine al înscrierii;
k) felul înscrierii;
l) modalităţile drepturilor înscrise;
m) persoanele cărora urmează să li se comunice încheierea;
n) calea de atac, termenul de exercitare a acesteia şi biroul teritorial sau instanţa de judecată la care se formulează;
o) semnătura registratorului şi a asistentului registrator;
p) data soluţionării.

 

Articolul 54 - ODG 700/2014 actualizat
Regulamentul de avizare, receptie si înscriere în evidentele de cadastru si carte funciara din 09.07.2014

  1 comentariu la “Articolul 54

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.